Europarlamentarii solicită o ”pauză umanitară” în Fâșia Gaza
Parlamentul European a condamnat joi atacurile teroriste brutale şi josnice comise de mişcarea militantă palestiniană Hamas împotriva Israelului, exprimându-şi în acelaşi timp profunda îngrijorare cu privire la situaţia umanitară din Fâşia Gaza, indică un comunicat al PE.
Într-o rezoluţie adoptată joi cu 500 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă şi 24 de abţineri, eurodeputaţii îşi exprimă sprijinul faţă de Israel şi poporul său şi subliniază necesitatea de a "elimina organizaţia teroristă Hamas". De asemenea, PE solicită eliberarea imediată a tuturor ostaticilor luaţi de Hamas şi recunosc dreptul Israelului la autoapărare, "consacrat în dreptul internaţional şi limitat de acesta". Ca atare, orice acţiune a Israelului trebuie să respecte cu stricteţe dreptul internaţional umanitar.
Parlamentul European subliniază, de asemenea, că atât atacurile Hamas, cât şi răspunsul israelian riscă să intensifice un ciclu de violenţă în regiune. Prin urmare, eurodeputaţii solicită o "pauză umanitară" a conflictului şi insistă că atacurile asupra civililor şi infrastructurii civile, inclusiv lucrătorilor ONU, lucrătorilor medicali şi jurnaliştilor, reprezintă o încălcare gravă a dreptului internaţional.
De asemenea, eurodeputaţii solicită o anchetă independentă în temeiul dreptului internaţional pentru a stabili dacă în recenta explozie de la spitalul Al Ahli din Gaza a fost vorba de un atac deliberat şi o crimă de război şi, în caz afirmativ, cer ca responsabilii să fie traşi la răspundere.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.