Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Presiuni pentru un acord între Israel și Hamas

Statele Unite sunt "determinate" ca Israelul şi Hamas să încheie "acum" un acord de armistiţiu, asociat cu eliberarea ostaticilor, după aproape şapte luni de lupte în Fâşia Gaza, a declarat, miercuri, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, transmite AFP.

"Chiar şi în aceste vremuri dificile, suntem determinaţi să asigurăm o încetare a focului care să aducă ostaticii acasă şi să o obţinem chiar acum. Şi singurul motiv pentru care nu s-ar realiza este Hamas", a spus Blinken, la Tel Aviv, la o întâlnire cu preşedintele israelian Isaac Herzog.

Mediatorii - Egipt, Qatar, Statele Unite - încă aşteaptă răspunsul Hamas la cea mai recentă versiune a unei oferte de armistiţiu, ce include o oprire a ofensivei israeliene asupra Fâşiei Gaza şi eliberarea deţinuţilor palestinieni, la schimb cu eliberarea ostaticilor răpiţi de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie.

Blinken a cerut marţi Hamas să accepte "fără întârziere" această propunere "extraordinar de generoasă din partea Israelului".
Hamas cere o încetare "permanentă" a focului, înaintea oricărui acord privind eliberarea ostaticilor, pe care Israelul l-a refuzat constant.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.