Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Statele UE, ajutor pentru răniții cu arsuri din Macedonia de Nord

Uniunea Europeană (UE) evacuează răniți cu arsuri grave către spitale din țările blocului comunitar, pentru a-i trata după incendiul dintr-un club de noapte din Macedonia de Nord, care s-a soldat cu 59 de morți și peste 155 de răniți, informează luni EFE.

Potrivit Comisiei Europene, Macedonia de Nord a cerut ajutor pentru evacuarea a 15 pacienți care au suferit arsuri grave, după ce UE a activat mecanismul de răspuns în situații de urgență pentru a oferi sprijin autorităților de protecție civilă din această țară.
Nouă țări europene - România, Croația, Grecia, Slovenia, Suedia, Lituania, Ungaria, Luxemburg și Norvegia, care deși nu este membră a UE face parte din acest mecanism - și-au oferit imediat asistența și mai mulți pacienți au fost deja evacuați. Mai exact, Luxemburg a ajutat la transferul pacienților în Ungaria, în timp ce România transportă pacienți în Lituania.

UE coordonează acum transportul mai multor pacienți în țările care au oferit tratament și rămâne în contact cu autoritățile nord-macedonene pentru a mobiliza ajutor suplimentar, dacă este necesar, a declarat Comisia Europeană. Într-un comunicat de presă, comisarul pentru managementul crizelor și egalitate, Hadja Lahbib, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și tuturor celor afectați și a reiterat „solidaritatea” UE cu Macedonia de Nord „în aceste momente dificile”. Șefii instituțiilor europene au reacționat încă de duminică, deplângând tragedia.

Incendiul a izbucnit într-un club de noapte aglomerat din Kocani, situat la circa 100 de kilometri est de capitala Skopje, unde concerta o formație celebră de hip-hop din țară. Publicul venit să asiste la concert, care a început la miezul nopții, era format în mare parte din tineri. Incendiul ar fi izbucnit ca urmare a folosirii unor dispozitive pirotehnice, potrivit mass-media locale. Autoritățile din Macedonia de Nord au informat luni că cel puțin 44 din cei 155 de răniți în incendiu au fost internați în străinătate, din cauza lipsei de paturi în unitățile din țară care primesc mari arși.

Separat, Ministerul Sănătății din Turcia a anunțat luni că nouă oameni răniți în incendiul de duminică au fost aduși în Turcia pentru tratament, relatează Xinhua. Trei răniți au fost transferați la unitatea de arși din Spitalul Basaksehir Cam și Sakura din Istanbul, iar ceilalţi șase au fost duși la Spitalul Bilkent din Ankara, a precizat ministerul turc. „Suntem profund întristați să aflăm despre pierderile de vieți și rănile provocate de incendiul din Kocani. După o comunicare oficială rapidă, am luat imediat măsuri”, a scris pe rețeaua X ministrul sănătății turc, Kemal Memisoglu, care a adăugat că, dacă va fi nevoie, și alți pacienți mai pot fi transferați și a reafirmat angajamentul Turciei pentru sprijinirea țărilor balcanice. „Cu principiul nostru „Oamenii pe primul loc”, suntem solidari cu națiunile balcanice partenere. Mă rog pentru rapida însănătoșire a celor răniți și transmit condoleanțe poporului nord-macedonean”, a mai transmis el.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.