Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 500 de morţi şi 300 de dispăruţi în Filipine, în urma furtunii tropicale Washi

Furtuna tropicală Washi, care a afectat sudul statului Filipine, a provocat moartea a peste 500 de persoane şi a lăsat câteva mii fără adăpost, apă şi electricitate.
Washi, care a lovit coastele filipineze începând de vineri seara, a provocat moartea a cel puţin 521 de persoane, în timp ce alte peste 300 sunt date dispărute, a anunţat duminică Crucea Roşie. Sate întregi au fost inundate, drumuri şi poduri distruse, potrivit martorilor.
Insula Mindanao (sud), una dintre regiunile cele mai sărace din Filipine şi teatrul rebeliunilor separatiste, a fost cel mai grav afectată, şi mai ales porturile Cagayan de Oro şi Iligan, a precizat Gwen Pang, secretar general al organizaţiei caritabile.
Furtuna a afectat de asemenea insula Negros, iar duminică şi insula Palawan (vest), îndreptându-se spre vest, peste marea Chinei meridionale, potrivit serviciilor de meteorologie.
Guvernul şi Crucea Roşie din Filipine au lansat apeluri la ajutor pentru a furniza alimente, haine şi adăpost pentru mai mult de 35.000 de persoane refugiate în centre de evacuare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.