Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Renault ar putea să rateze în acest an obiectivul unor vânzări de un milion de vehicule low-cost

Renault mizează pe noile versiuni ale Logan şi Sandero pentru continuarea creşterii vânzărilor de vehicule low-cost, care reprezintă peste 36% din total, dar avertizează că ar putea să nu atingă obiectivul unor livrări de un milion de unităţi în acest an. "Vânzările din acest an ar putea fi în jurul a 950.000 de vehicule, poate 1,02 milioane", a declarat Arnaud Deboeuf, directorul programului low-cost care include modelele Logan, Sandero, Duster şi Lodgy.

Creşterea vânzărilor acestei game este limitată de doi factori, pe de o parte situaţia iraniană, respectiv înăsprirea sancţiunilor internaţionale care afectează producţia grupului, şi pe de altă parte, scăderea pieţei europene, unde au loc 17,8% din vânzările gamei. În 2011, au fost vândute 813.000 de vehicule din programul Entry, sub marca Dacia sau Renault, iar creşterea a fost de peste 10%.

Pentru 2013, Renault va miza pe continuarea internaţionalizării gamei low-cost şi pe succesul Duster, care ar putea fi în acest an cel mai bine vândut model din programul Entry.

Dacia a lansat marţi noile versiuni Logan, Sandero şi Sandero Stepway şi pregăteşte încă trei noi modele, printre care un break şi o camionetă. Noul Logan este disponibil în România la preţuri care pleacă de la 6.690 euro (TVA inclusă). Sandero şi Sandero Stepway pot fi comandate la preţuri pornind de la 6.990 euro, respectiv 10.800 euro, cu TVA inclusă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.