Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Magazinul unor români, INCENDIAT în Marea Britanie


Un magazin aparţinând unor cetăţeni români a fost incendiat, la sfârşitul acestei săptămâni, la Norwich, în estul Angliei. Ministerul român al Afacerilor Externe le-a cerut autorităţilor locale engleze să clarifice natura incidentului şi să prevină o escaladare a tensiunilor. Una dintre salariate, Maria Purgea, care locuieşte la etaj în aceeaşi clădire în care are sediul magazinul, a povestit că totul a început vineri, 8 iulie, la ora locală 3,00, când o cărămidă a fost aruncată pe geamul acestuia. Cum focul se înteţise la intrarea principală, angajata a fost nevoită să părăsească magazinul pe ieşirea de serviciu. Cu câteva ore înainte, în faţa primăriei din Norwich fusese organizat un miting anti-Brexit, la care participaseră 1.000 de persoane, transmite profit.ro.

În urma incendiului, locuitorii oraşului Norwich au efectuat într-o singură zi donaţii în valoare de 24.000 de lire sterline în contul familiei de români care deţine magazinul “The Village Shop”. „Sunt extrem de impresionată. Nu este vorba de bani, cât de generozitatea şi bunătatea arătată. Oamenii vor să-şi arate susţinerea şi acest lucru este impresionant. Sper ca cei care ne-au incendiat magazinul să remarce la rândul lor susţinerea de care ne bucurăm“, a declarat, pentru „Norwich Evening News“, Andreea Abraham, în vârstă de 23 de ani, fiica proprietăresei, Sorina Abraham, potrivit adevarul.ro.

Comentând atacul, tânăra româncă a precizat că familia sa „şi-a pus totul, toată pasiunea, toţi banii în acest magazin“. „Poate că atacul are legătură cu referendumul, cu toţi est-europenii, pentru că magazinul nostru este unul cu specific est-european, în special românesc“, a spus Andreea Abraham. Poliţia nu exclude ca atacul să aibă motivaţii rasiale, în timp ce episcopul din Norwich şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la „tiparul îngrijorător“ al atacurilor din ultimul timp la care sunt supuse minorităţile etnice.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.