Peste nouă milioane de lei, decontate în județ
De la începutul anului 2022, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, în două tranșe, suma de 725,16 milioane de lei, în vederea decontării facturilor pentru 959 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Un număr de 15 unități administrativ-teritoriale din județul Galaţi au beneficiat, astfel, de 9,3 milioane lei pentru decontarea lucrărilor demarate în primele două etape ale PNDL. Cele mai consistente alocări, de circa două milioane de lei fiecare, au ajuns la Cerțești și Corod. Alte comune gălățene destinatare ale unor viramente semnificative, de peste jumătate de milion de lei, au fost Valea Mărului, Piscu și Munteni. Celelalte unități administrativ-teritoriale din județ care au primit decontări pentru lucrările de modernizare a infrastructurii locale sunt Barcea, Băneasa, Cosmești, Cudalbi, Gohor, Grivița, Nicorești, Pechea, Slobozia Conachi și orașul Târgu Bujor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.