Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Numărul 112 a devenit operațional și în limba ucraineană

Numerele de urgență 112 și 119 au devenit operaționale de luni, 14 martie 2022, și în limba ucraineană, au anunțat reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Guvernului. Dan Cărbunaru a precizat că, astfel numerele de urgență le vor fi accesibile refugiaților ucraineni care vin pe teritoriul țării nnoastre, pentru ca aceștia să poată cere ajutor direct atunci când întâmpină o problemă.

Luni, în România se aflau 75.081 de cetățeni ucraineni, dintre care 29.000 copii. Din cauza fluxului ridicat de minori, unii neînsoțiți de părinți sau reprezentanți legali, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a luat măsuri de intensificare a combaterii traficului de persoane la punctele de trecere a frontierei. "Într-o zi, cel mult două, vom avea o procedură foarte clară de înregistrare a minorilor neînsoțiți de un părinte sau un tutore legal și etapele concrete pe care un astfel de copil trebuie să le parcurgă", a anunțat Mădălina Turza, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.