O campioană are nevoie de ajutorul nostru
Gălățeanca Veronica Iuliana Budileanu este multiplă campioană la atletism și militar de carieră. În 2019, a participat la misiunea "Resolute Support" derulată de infanteriștii gălățeni la Baza Militară Kandahar din teatrul de operații din Afganistan, dar acum, la 46 de ani, duce lupta vieții sale cu o boală incurabilă.
Veronica, Vera - cum îi spun camarazii din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată "Sf. Andrei" - este mama unei fetițe de 11 ani și a fost diagnosticată cu cancer uterin, maladie care a adus-o în situația de a suferi două intervenții chirurgicale foarte grele. Pentru a trece prin boală, Vera și-a pus la bătaie toate resursele acumulate în cariera de sportiv și de militar, dar lupta pentru viață impune nu doar putere sufletească, ci și foarte mulți bani necesari tratamentelor. Vera trebuie să urmeze ședințe de chimioterapie și radioterapie ca să învingă boala și să trăiască pentru a-și crește fata. Din păcate, nu mai are resursele necesare ca să își poată plăti ședințele, motiv pentru care oamenii de bine din Galați, în frunte cu colegii ei, au decis să nu o lase singură. O mână de ajutor pentru a o sprijini pe Vera în lupta vieții va veni duminică, 19 iunie, din partea jandarmului Cristian Onofrei, care îi va strânge în Grădina Publică pe toți amatorii de mișcare și de fapte bune. Acțiunea caritabilă menită să îi redea Verei speranța că totul va fi bine, din toate punctele de vedere, va începe la orele 8,30. Sunt așteptați toți gălățenii care doresc să o ajute pe campioana noastră, fiecare putând să doneze cât dorește. Orice ajutor este binevenit!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.