Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Apel al marilor puteri pentru deblocarea unor stocuri de alimente

Cele şapte puteri din G7, reunite în cadrul unui summit în Bavaria, au îndemnat marţi ţările şi companiile ce dispun de "importante stocuri de hrană" să contribuie la atenuarea penuriei alimentare, informează AFP.

"Ca soluţie pe termen scurt, cerem partenerilor care au importante stocuri de hrană, precum şi sectorului privat să facă hrana disponibilă fără a distorsiona pieţele, susţinând în special strategia Programului Alimentar Mondial privind achiziţiile", cere într-o declaraţie G7, reunit până marţi în sudul Germaniei.

Liderii G7 s-au angajat, de asemenea, să aloce 4,5 miliarde de dolari suplimentari pentru a lupta împotriva insecurităţii alimentare, majorând efortul din acest an la circa 14 miliarde de dolari, potrivit acestei declaraţii.

G7 a mai reiterat "apelul său presant adresat Rusiei ca aceasta să pună capăt, necondiţionat, blocadei impuse porturilor ucrainene de la Marea Neagră, distrugerii de infrastructuri portuare şi de transport esenţiale, de silozuri şi terminale de cereale, însuşirii ilegale de produse şi echipamente agricole în Ucraina şi tuturor altor activităţi care perturbă producţia şi exportul de producţie, precum şi exporturile ucrainene de produse alimentare".

"Aceste acţiuni nu pot fi considerate altceva decât un atac cu motivaţie geopolitică împotriva securităţii alimentare mondiale", a denunţat G7.

Invazia rusă asupra Ucrainei, cu blocada impusă porturilor de la Marea Neagră, a dus la o creştere accentuată a preţurilor la produse alimentare şi a contribuit la majorarea inflaţiei pe plan mondial.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.