Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Salariile bugetarilor ar putea crește cu până la 50 la sută – proiect OUG

În timp ce a introdus diverse taxe sectorului privat, inclusiv celor care muncesc part-time, Guvernul a pregătit un proiect prin care cresc salariile bugetarilor.

Potrivit unui proiect de OUG, personalul din instituțiile și autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabule beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50 la sută, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect, potrivit Hotnews.

De asemenea, funcționarii publici din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării, Ministerului Investițiilor și Proiectelor europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și instituțiile aflate în subordinea acestora, funcționarii publici din Administrația Prezidențială, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiției precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15 la sută.

Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Ministerului Muncii, precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15 la sută.

În prembulul proiectului de OUG, măsura este motivată de situația economică generată de criza COVID, de creșterea prețurilor la energie, precum și de războiul din Ucraina.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.