Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Polițiștii locali gălăţeni, printre cei mai buni alergători din țară

La ediția din acest an a evenimentului Ultramaraton "Autism 24h Marea Neagră", acțiune desfășurată în stațiunea Mamaia, Poliția Locală Galați a participat cu două echipe, respectiv Poliția Locală Galați și Super Team Poliția Locală Galați, fiecare având în componență câte 12 alergători. După 24 de ore de alergare în buclă, pe plajă, din 68 de echipe participante, peste 800 de alergători și peste 50.000 km parcurși, cele două echipe ale Poliției Locale Galați s-au poziționat pe un meritoriu loc 2, respectiv, pe locul 12, adunând un număr de 2.581 km.
"Reprezentanții noștri au surclasat echipe importante de alergători, precum IPA România, Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa", Jandarmeria Română, Baza Logistică Navală, Cambridge School of Bucharest, Echipa Flotei sau Baza 57 Aeriană 2. Trebuie precizat că toate sumele colectate la Ultramaraton «Autism 24h Marea Neagră» vor ajunge la copiii diagnosticați cu autism din România, fiecare kilometru parcurs reprezentând zece lei", a precizat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.
Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați va primi 70 la sută din suma strânsă de cele două echipe ale Poliției Locale, în jur de 10.000 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.