Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua Muzicii, sărbătorită la Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea", în parteneriat cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia" și Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin" vă invită vineri, 30 septembrie, de la ora 13,00, la secția „Lapidarium", strada maior Iancu Fotea nr. 2 bis, la vernisajul expoziției „Din fericire, există muzica", pentru a sărbători „Ziua Internațională a Muzicii". Prima Zi Internaţională a Muzicii a fost sărbătorită, de către Consiliul Muzical Internaţional al UNESCO, la 1 octombrie 1975.

Expoziția temporară „Din fericire, există muzica" organizată de muzeograf dr. Valentin Bodea, aduce în atenția publicului bunuri culturale din secolele XIX–XX precum: instrumente muzicale (caval, tamburica/tamburitza, clarinet), partituri semnate de compozitorii Iosif Ivanovici, Dimitrie Cuclin, Valentin Gheorghiu, discuri pentru patefon sau pick-up imprimate de tenorii Enrico Caruso, Nae Leonard, de pianistul Radu Lupu, afișe de spectacol și fotografii cu tenorul Gogu Ștefănescu.

La vernisaj, cinci elevi care studiază la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin" vor interpreta partituri semnate de Ciprian Porumbescu, J.S. Bach, Nielsen sau Chopin: Rareș Căldăraru, clasa a X-a A, prof. îndrumător Marian Sava, prof. corepetitor Georgiana Diaconescu, Andreea Bălan, clasa a X-a A, prof. îndrumător Anișoara Negură, prof. corepetitor Georgiana Diaconescu, Alexia Necula, clasa a XI-a A, prof. îndrumător Octavian Grigoraș, Ștefan Holiartoc, clasa a X-a A, prof. îndrumător Victor Țigănuși, prof. corepetitor  Emil Răileanu și Ștefan Gheorghiu, clasa a XI-a A, prof. îndrumător Gheorghe Constantinescu, prof. corepetitor Georgiana Diaconescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.