Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Șoc și groază în Pipera - Hoții i-au furat oile lui Gigi Becali!

Poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat că vineri i-au fost sustrase trei oi care se aflau la păşunat pe un teren extravilan din apropierea Bd. Pipera - Voluntari, judeţul Ilfov.

Potrivit unor surse judiciare, oile îi aparţin omului de afaceri Gigi Becali.

Conform unui comunicat al IPJ Ilfov, la faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Voluntari, care au efectuat activităţile de cercetare.

Sâmbătă, în jurul orei 20,30, poliţiştii au depistat în trafic autoturismul folosit la comiterea faptei reclamate, în interiorul căruia se aflau doi tineri, în vârstă de 17 şi respectiv 22 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constat faptul că tânărul care se afla la volan nu poseda permis de conducere.

Prejudiciul reclamat este de 1.500 de euro.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii oraşului Voluntari, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.