Oameni ieșiți în stradă, la Constanța, de frica unui cutremur
Mai multe persoane din cartierul Henri Coandă din municipiul Constanţa au ieşit din locuinţe, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de teama unui eventual cutremur, creând panică, iar un locatar a sunat la numărul 112. Oamenii s-au anunţat între ei că urmează un cutremur, pentru că aşa s-ar fi spus la televiziuni.
După apelul la 112, la faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi ale ISU "Dobrogea". "La data de 11 februarie, în jurul orei 21,45 poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa - Secţia 2 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că în cartierul Henri Coandă s-ar afla mai multe persoane care s-ar fi autoevacuat din locuinţe de teama unui eventual cutremur. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, în sprijinul pompierilor constănţeni, în vederea menţinerii unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru preîntâmpinarea oricăror fapte antisociale. Nu au fost înregistrate evenimente de natură a afecta ordinea şi liniştea publică", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Totuși, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu 500 de lei pe bărbatul care a apelat la 112.





Prostia la romani.Fara margini.
Ehh... Fac si baietii de prin Televiziuni teste ...sa vaza care-s fricile romanilor/butonul pe care sa apese . Care studio/emisiune da solutia - cum sa atragi audienta - are bani 'din reclame' de Partid . Mai apare si un politician care le stie pe toate ...si gata . E Salvare Curata :)) Nu-i