Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum lucrează instanțele în vacanța judecătorească

Începând de luni, 3 iulie, până pe 31 august, instanțele vor fi în vacanță, ceea ce presupune că pe rolul judecătoriilor, Tribunalului și Curții de Apel nu vor intra decât urgențele din materie penală, civilă sau comercială. În ceea ce privește programul cu publicul, adresat justițiabililor care au dosare și trebuie să depună sau să solicite diverse documente, acesta va avea următoarea configurație, potrivit informațiilor furnizate de Curtea de Apel Galați. 
- Centrul de primire acțiuni, documente și consultare dosare, în zilele de marți și joi, între orele 9,00 - 12,00;
- Biroul de Informare şi Relaţii Publice de luni până vineri, între orele 7,30 – 15,30.
În afara programului de lucru cu publicul, cererile, documentele şi acţiunile pot fi transmise instanţei prin intermediul noului portal https://cagl.ro/, prin e-mail, fax, poştă sau servicii de curierat. Programul celor două compartimente va reveni la normal începând cu data de 1 septembrie 2023. 


Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de anti-rromân Duminică, 2 Iulie 2023 08:09 95.76.1.*** Link la comentariu

Vacanță... la judecători... Doamne, ce țară de distruși, populată de nenorocitul ăsta de popor împuțit, analfabet funcțional, rusofob, ratat pe toate planurile! Mai bine ați lua vacanță voi ăștia din presa, ca să mai scăpăm de propaganda voastră ieftină pro-ukraina neo-nazistă! Hai valea d-aici!

postat de Nicusor Duminică, 2 Iulie 2023 17:17 5.13.219.*** Link la comentariu

Daca sunt asa de buni afaceristi (NU AU VOIE sa deschida societati comerciale), DE CE NU se apuca de afaceri si viseaza la judecatorime ??? Mai vor pensii speciale/ocupationale. Viseaza la niste posibile viitoare castiguri (NU se stie daca or sa si ajunga) in functie de castigurile promise inainte

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.