Duminica Învierii la Penitenciarul din Galaţi
În ziua Marelui Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit slujba Vecerniei speciale la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi, am aflat de la părintele Rareş Bucur.
La slujba săvârşită de ierarhul Dunării de Jos împreună cu preotul capelan Ovidiu Gafton în capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din cadrul acestei instituţii de detenţie au participat polițiști de penitenciar şi mai mulţi deţinuţi din unitatea penitenciară din Galaţi.
Cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a adresat un cald cuvânt părintesc persoanelor private de libertate prezente la acest moment de suflet, în care a vorbit despre redobândirea unei vieţi personale luminoase în penitenciar asemenea unei torţe pline de speranţă, de iertare şi comuniune cu cei dragi şi cu ceilalţi semeni.
După tradiţie, Înaltpreasfinţia Sa a împărţit daruri pascale celor prezenţi, a ciocnit cu ei ouă roşii şi i-a întărit duhovniceşte în această mare zi a creştinătăţii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.