Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nervi şi înjurături în trafic, pe Domneasca închisă. Lucrări edilitare cu bătăi de cap pentru şoferi

Prima zi de deviere a traficului rutier pe o secţiune a străzii Domnească, mai precis de la Muzeul de Istorie la intersecţia cu strada Gării, nu a început sub auspicii prea bune, cel puţin pentru muncitorii aflaţi la locul de închidere a străzii şi conducătorii auto care încă nu aflaseră despre necesitatea de a ocoli zona.

Din punct de vedere al devierii rutelor Transurb, situaţia era sub control, panourile de afişaj electronic anunţând că circulaţia este deviată, iar un reprezentant al companiei, aflat în staţia de la Potcoava de Aur, îi informa şi verbal pe călătorii din troleibuze că acestea întorc în centru, fiind, toate, relocate pe traseul 101 (Micro 19 - Centru).

Nu la fel de bine stăteau lucrurile cu ceilalţi participanţi la trafic, foarte mulţi dintre ei constatând cu surprindere de-abia în faţa Muzeului de Istorie că traficul este deviat, iar, în unele cazuri, dimensiunile autovehiculelor pe care le conduceau nu le permiteau să intre pe străduţele laterale, pentru a-şi continua drumul, fiind nevoiţi să facă, ajutaţi de muncitorii de pe şantier, manevre riscante pentru a întoarce pe loc, alegând apoi o nouă rută. Era şi cazul unui camion de transport de tip frigorific, cu numere de Ilfov, al cărui şofer înjura nevoie mare, efectuând o "rusească" în dreptul Palatului Gheorghiu, fiindcă nici vorbă să încapă pe strada Nicolae Gamulea. Şi să spunem că şoferul ilfovean, străin de oraş, avea o scuză, mai ales că în intersecţia de la Hotel "Danube Stars" nu era niciun fel de afişaj sau semnalizare care să anunţe închiderea străzii Domnească la nici 200 de metri mai încolo.

Pentru gălăţeni însă, închiderea străzii, anunţată de săptămâna trecută, nu ar fi trebuit să fie o surpriză. Dar, aşa cum se întâmplă de obicei, dacă utilizatorii Transurb erau la curent cu schimbarea, cei cu patru roţi la purtător erau nu doar surprinşi, dar şi foarte nervoşi, până la limita la care "uitau" să acorde prioritate pietonilor, în graba lor de a ieşi din blocaj. Până la urmă, este firesc să se grăbească mai mult cei cu maşina decât cei care merg pe jos, nu? Nu e ca şi când ar putea recupera întârzierea cu o simplă apăsare a pedalei de acceleraţie...

Dincolo de nervii din trafic, lucrările pentru care s-a închis strada debutaseră, în jurul orei 10,00 un şanţ fiind deja săpat în dreptul Prefecturii, probabil pentru una dintre subtraversările de reţele necesare în cadrul modernizării străzii. Rămâne de văzut care va fi ritmul lucrărilor şi dacă termenul anunţat pentru redeschiderea străzii, adică 6 septembrie 2024, va fi respectat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

5 comentarii

postat de comunismul Luni, 12 August 2024 16:10 5.13.139.*** Link la comentariu

pai da nu i-ati vrut voi iar pe ionut florin pucheanu si costel fotea! atunci taceti din gura!

postat de Echerul si compasul G Luni, 12 August 2024 18:18 89.137.226.*** Link la comentariu

Rabla asta masonica de Pucheanu face tot ce face pentru a se imbogati el si camarila din jurul lui si pentru a aduce toti galatenii la disperare prin absolut tot ce face. Nu poti sa fii atat de nesimtit sa zici ca ai transformat orasulcat timp tuai transformat tot orasul intr-un omens santier

postat de Goe Marți, 13 August 2024 01:48 109.166.134.*** Link la comentariu

Pasajul subteran Dunărea când va fi decopertat de cele doua copertine ce fac notă discordantă cu zona ? Chiar și interiorul când va fi renovat în urma vandalizării unor indivizi certați cu bunul simț ? Propun ca cele două copertine ce seamănă cu două bășici să fie relocate pe faleză !

postat de Anti-Lăbărar Marți, 13 August 2024 02:26 5.13.196.*** Link la comentariu

Asa sunt galatenii #progresisti, vesnic nemultumiti... nici ei nu stiu ce vor, dar #nuebine#... Primaria si-a facut treaba ca la carte: a anuntat in presa locala inchiderea drumului, a indicat rutele ocolitoare si s-a apucat de treaba. Felicitari Primariei !

postat de Un cetatean Marți, 13 August 2024 15:10 213.157.191.*** Link la comentariu

nu inteleg acest gen de tituluri si articole, adica daca esti sofer, si eu sunt, trebuie sa ai drum deschis peste tot si oricand? Daca ai un fier vechi de masina esti un fel de zeu sau ce? Exista rute ocolitoare, se poate pune acolo un semafor pentru dublu sens.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.