Magie și caritate la Palatul Justiției
Avocații și judecătorii din Galați își unesc și în acest an forțele pentru a le oferi celor mai puțin norocoși sărbători de poveste
Ediția a IV-a a proiectului "Lex it snow", eveniment devenit tradițional, va debuta oficial pe 2 decembrie, când vor fi aprinse instalațiile luminoase cu care va fi decorat Palatul Justiției și va fi inaugurată expoziția de artă, în Sala Pașilor Pierduți, urmând ca sumele obţinute din vânzarea lucrărilor expuse, alături de cele donate de avocaţi şi judecători, să fie destinate ajutorării copiilor aflaţi în dificultate. Tot către copii vor merge și cărțile ce se vor strânge în această perioadă, în cufărul special amenajat, din donațiile ce vor fi primite între 2 şi 5 decembrie.
Pe 13 decembrie va avea loc ceremonia de acordare de către Asociația Avocaților din Baroul Galați și Asociaţia Profesională a Judecătorilor "Al. I. Cuza" Galati a burselor de excelenţă oferite studenţilor din cadrul Facultăţii de Drept, care s-au remarcat în mod deosebit. La aceeaşi dată va avea loc şi tradiţionalul concert de colinde, după care va veni Moș Crăciun, care nu uită niciodată să-i surprindă pe copiii cuminți.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.