Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Adolescent, victimă a unei tentative de omor

Un băiat în vârstă de 16 ani din satul Izvoarele, comuna Sobozia Conachi, se zbate între viață și moarte după ce a fost rănit grav, în urma unui conflict pe care l-ar fi avut cu un consătean. Teribilul incident, petrecut de Crăciun, ar fi avut loc pe fondul unor neînțelegeri apărute între minor și cel care l-ar fi agresat, legate de munca pe care primul ar fi urmat să o presteze la o stână. Surse apropiate anchetei susțin că adolescentul ar fi fost racolat de agresor ca să muncească pentru el, dar pentru că nu au căzut de acord, între ei ar fi izbucnit un conflict în cursul căruia stăpânul stânei l-ar fi lovit cu ceva în cap pe tânăr. Acesta ar fi suferit un traumatism extrem de grav, fiind transportat inițial la Galați. Ulterior, a fost transferat la Iași, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză a fost deschis un dosar penal, agresorul urmând a fi acuzat, cel mai probabil, de tentativă de omor. Rămâne ca anchetatorii să decidă, în următoarele zile, dacă vor lua vreo măsură preventivă față de principalul suspect.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Gigel Joi, 26 Decembrie 2024 16:40 86.124.201.*** Link la comentariu

Franturi din Romania adevarata, astfel de indivizi nu pot fi educati niciodata si din pacate ajung si traiesc in comunitati pe care le si terorizeaza cu timpul.Si au drepturi.

postat de Gigi Vineri, 27 Decembrie 2024 01:23 5.13.222.*** Link la comentariu

Procurorii si judecatorii nu ar trebui sa stea pe ganduri cu ,, daca,, E clar cand ii dai cu parul in cap ca ai vrut sa-l omori, La puscarie cu el 20 de ani sa stea inchis, si sa fie invatatura .

postat de ciobănasul. Vineri, 27 Decembrie 2024 06:16 128.127.119.*** Link la comentariu

no sa iei niciodata un ajutat minim social sal pui la oi.?Nu stă.nu mai munceste nimeni pe degeaba ,nici cel mai mare fomist sau calic.Oieritul are o poezie frumoasă:Muiorița.E cu omor.

postat de Ingrozit Vineri, 27 Decembrie 2024 08:08 86.124.201.*** Link la comentariu

Sa intelegem ca in Romania, iti poate da in cap cineva . Linjstit! Cum adica sa vedem ce masuri lreventive se iau??? Nh a fost arestat pe loc agresorul??? Vai de noi....

postat de Justitiari ce e sunt deasupra legii Vineri, 27 Decembrie 2024 11:59 84.232.140.*** Link la comentariu

Toate, apsolut toate, ca sunt delapidari,talharii, tentative de crima, retrocedari ilegale, toate se datoresc acestei justitii ce nu isi face deloc menirea, ce isi face salarii si pensii dupa plac, CE

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.