Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prima ninsoare, prima amendă pentru săniuș cu... mașina

Trei tineri care au vrut să se bucure într-un mod inedit de puținii fulgi de nea care au atins Galațiul în această iarnă vor avea, probabil, de împărțit o amendă usturătoare, după ce imagini cu distracția lor au ajuns pe rețelele de socializare.

Poliția a dat curs unor postări în care trei tineri din judetul Galați, unul la volanul unei mașini și doi pe o sanie, se bucurau de ninsoarea de duminică seară. În urma analizării imaginilor, oamenii legii au stabilit că șoferul mașinii care tracta o săniuță pe un drum de țară ar fi un tânăr de 24 de ani, din Smârdan. Șoferul nu doar că a fost identificat, dar a primit și o amendă usturătoare pentru distracția considerată de lege ca fiind una periculoasă.

”Conducătorul autoturismului a fost identificat în scurt timp, fiind vorba despre un posesor al unui permis de conducere categoria B, valabil. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.822,5 de lei, conform articolului 102, alineatul 1, punctul 24 din OUG nr. 195/2002, republicată, pentru nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor”, a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Mult mai ușor au scăpat, în aparență, cei doi prieteni ai șoferului aflați pe sanie. Polițiștii au ajuns și la aceștia, un bărbat de 24 de ani și unul de 43 de ani, ambii din localitate, și le-au dat fiecăruia câte un avertisment.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Gigel Joi, 20 Februarie 2025 17:21 86.124.201.*** Link la comentariu

Ce bine era inainte de retelele de boli mintae...te dadeai, ca nu au inventat ei trasul cu masina, dar nu te filmai si nu aveai unde sa te postezi.Doar distractie.

postat de Ori Leony Sâmbătă, 22 Februarie 2025 16:29 109.166.128.*** Link la comentariu

M.A.I - ministerul afacerilor interne. Ce afaceri fac politistii? Iau bani la fraieri, adica noi fraierii. De la un timp e exact cum zice Orwell - "Imagineza-ti un bocanc ce te calca continuu pe cap "

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.