Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Beat și fără permis, a furat mașina tatălui

Un tânăr de 25 de ani, din Independența, s-a înscris cu succes în cursa pentru o condamnare la pușcărie, după ce, beat fiind, a ”uitat” că nu are permis de conducere și s-a urcat la volanul unei mașini care nu îi aparținea. El a fost depistat pe o stradă din localitatea de domiciliu, în nopatea de marți spre miercuri, de un echipaj de poliție căruia nu i-a luat mult timp să constate cumulul de ilegalități.
Testarea cu etilotestul a arătat că tânărul de la volan avea o alcolemie în aerul expirat de 0,40 la mie. În schimb, nu deținea permis pentru nicio categorie de vehicule, iar mașina pe care o conducea îi aparținea tatălui său, de la care o luase, așa cum aveau să afle polițiștii, fără aprobare prealabilă.
Drept urmare, după o scurtă escală la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice, tânărul teribilist a ajuns la poliție, unde i s-a făcut dosar penal pentru trei fapte: conducere fără permis, sub influența alcoolului și furt în scop de folosință. Cercetările sunt continuate de polițiști, iar în funcție de rezultatul buletinului de analiză toxicologică vor fi dispuse măsuri legale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.