Alertă maximă în jurul podului de la Cantemir. Căutări cu barca și cu elicopterul
Au fost momente de panică extremă luni, de Paștele Blajinilor, când un apel pe 112 anunța că o persoană s-ar fi aruncat în gol, de pe podul de peste Siret. Femeia care a alertat autoritățile ar fi spus că a văzut cum un tânăr a sărit în apă și nu ar mai fi ieșit la suprafață.
La fața locului au fost mobilizate forțe sporite, pentru a crește șansele de găsire și recuperare, precum și echipaje de polițiști și jandarmi.
”În urma apelului primit pe 112, au fost direcționate o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD, o barcă și un elicopter pentru căutare şi salvare”, a anunțat lt. Rebeca Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.
După câteva zeci de minuute în care au periat zona, forțele de intrervenție au ajuns la concluzia că nu aveau, de fapt, de căuta. La aceeași concluzie au ajuns și polițiștii, care au identificat-o pe apelantă și care a stabilit că femeia nu intenționase să îi inducă în eroare, fiind convinsă că persoana pe care a văzut-o s-a pus premeditat într-o situație periculoasă, din care a încercat să o salveze.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.