Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poza zilei. Pericolul din curtea şcolii

Ploaia şi vântul din ultimele zile au provocat ruperea unui copac destul de mare situat în curtea Liceului Tehnologic "General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican” din Galaţi, aproape de ieşirea pe care o folosesc elevii, atât cei ai instituţiei de învăţământ, cât şi cei găzduiţi fiindcă sediile unor alte şcoli sunt în renovare, cum este cazul Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri".

Situaţia ne-a fost sesizată de părinţii unora dintre gimnaziştii de la CNVA şi, la rândul nostru, am adus-o la cunoştinţa municipalităţii, care a promis că se va interveni pentru îndepărtarea crengilor căzute, dar şi pentru înlăturarea ciotului rămas, dacă se impune.

Între timp, cum prin oraş se semnalează şi destule cabluri desprinse, nu strică să fim precauţi şi să evităm, pe cât posibil, trecerea pe sub arbori foarte bătrâni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.