Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bărbat paralizat, înjunghiat de musafirul mort de beat

Scene de o violență extremă s-au petrecut la finele săptămânii trecute, într-o casă din comuna Bălășești. Gazda, Marian Lăcustă, un bărbat paralizat, în vârstă de 53 de ani, fără familie și care locuiește singur, a fost la un pas de a-și pierde viața, după ce prietenul lui cel mai bun l-a înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit.

Episodul de violență s-ar fi consumat, susțin surse din anchetă, după ce Lăcustă și amicul Ionel Văsui, în vârstă de 57 de ani, au mâncat și au băut împreună, așa cum obișnuiau să facă în lipsă de alte ocupații. La un moment dat, Văsui, individ cunoscut drept consumator de alcool și cu un istoric violent întreținut de acest viciu, a luat un cuțit de pe masă și a sărit la gazda aflată pe pat. L-a înjunghiat pe Lăcustă de câteva ori în abdomen, acesta din urmă neputând să se apere din cauza bolii.

La o zi după incident, polițiștii au pus mâna pe autor și l-au dus în fața unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a decis reținerea acestuia pentru tentativă de omor.

”La data de 10 iunie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea unui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, constând în aceea că, în noaptea de 8 spre 9 iunie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se afla în locuinţa persoanei vătămate, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa acesteia, căreia i-a aplicat două lovituri cu un cuţit în abdomen, cauzându-i leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viaţa”, au menționat procurorii în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a lui Văsui.

Tribunalul Galați a admis cererea într-o ședință care a avut loc miercuri, 11 iunie, și l-a trimis după gratii pentru 30 de zile. Văsui nu este străin de pușcărie, el mai fiind condamnat în trecut pentru fapte cu violență, pentru care s-a reabilitat între timp.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de la cremenal cu el. Miercuri, 11 Iunie 2025 15:22 128.127.119.*** Link la comentariu

Si ala palarizatu,nul stia ce e in stare?ia mai dat si de băut?Foarte rău a facut.

postat de zizi Joi, 12 Iunie 2025 02:40 86.124.202.*** Link la comentariu

Sa stea in puscarie 25 ani ptr tentativa de omor.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.