Un bărbat din județul Galați a fost găsit mort pe calea ferată, marți dimineață

O nouă tragedie feroviară a avut loc în cursul dimineții de marți, 17 februarie, în nordul județului Galați.
S-a întâmplat pe raza comunei Drăgănești, la Malu-Alb, unde cadavrul unui bărbat a fost găsit de un polițist de la Transporturi între șinele de tren. Cum corpul părea să fi suferit leziuni în urma impactului cu o garnitură de tren, omul legii și-a anunțat colegii. Aceștia au constatat oficial decesul și au identificat victima.
„În urma primelor verificări efectuate, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Tecuci au stabilit că persoana decedată are 45 de ani și este din satul Malu-Alb, comuna Drăgănești, județul Galați. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.
În cauză a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă, urmând a se stabili circumstanțele în care a survenit decesul bărbatului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.