Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Operațiunea ”Peștele de Florii” a lovit în magazinele sătești

Operațiunea ”Peștele de Florii” a lovit în magazinele sătești

Localnicii din Independența care sperau să-și cumpere pește de Florii de la un magazin din comună au rămas fără această posibilitate, după ce polițiștii au descins în punctul comercial și au confiscat toată marfa.

Peste 400 de kilograme de pește de diverse specii și jumătate de kilogram de icre au ajuns în custodia echipelor de control după ce acestea au stabilit că nu erau puse la vânzare cu documente legale și că erau depozitate în condiții improprii.

”La data de 3 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați - Serviciul de Ordine Publică, cu sprijinul reprezentanților DSVSA Galați și ANPA, au desfășurat o acțiune de control pe linia comercializării peștelui și a produselor din pește, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Independența.

În urma verificărilor efectuate a fost identificată la comercializare cantitatea de aproximativ 400 kg de pește din diverse specii, precum și 0,500 kg de icre, pentru care nu existau documente de proveniență legală.
Totodată, au fost constatate nereguli privind respectarea normelor sanitar-veterinare referitoare la depozitarea mărfii. Având în vedere aspectele constatate, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de comercializare fără documente de proveniență a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește. De asemenea, pentru abaterile constatate au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.000 de lei.
Totodată, a fost confiscată suma de 198 de lei, reprezentând numerar neînregistrat prin casa de marcat.

Întreaga cantitate de pește și produse din pește a fost indisponibilizată și dirijată către o societate specializată, în vederea neutralizării”, a transmis IPJ Galați.

În plus, DSVSA a luat măsura suspendării activității agentului economic, până la remedierea neconformităților.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de cine sa auda?! Sâmbătă, 4 Aprilie 2026 18:00 89.137.225.*** Link la comentariu

sa-l tina inchis pana le-oi spune eu sa-l deschida...si nici asa nu cred ca se invata minte,nici ashtia nici altii ca ei,pentru ca mai sunt,stati linistiti....

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.