Pagube serioase în Galați provocate de COPACII CĂZUȚI peste maşini în timpul FURTUNII de duminică spre luni
Ruperea de nori care a lovit Galaţiul în noaptea de duminică spre luni a lăsat în urmă pagube materiale serioase în parcările oraşului, acolo unde mai mulţi copaci s-au prăbuşit peste maşinile lăsate de proprietari peste noapte.
"Am primit sesizări încă din jurul orei 4,00, în noaptea de duminică spre luni, în care eram solicitaţi să intervenim pentru degajarea lemnului de pe maşinile avariate. Probleme au fost în cartierul Micro 13, pe strada Feroviarilor, pe strada Serei, la intersecţia cu strada Dr. Carnabel, în Ţiglina I, la PS13A, zone în care copacii s-au prăbuşit peste maşinile parcate, dar şi pe strada Domnească, acolo unde un copac s-a desprins şi a căzut pe toată strada, precum şi pe strada Română, la intersecţia cu Movilei. Aceasta este, însă, o listă preliminară, dat fiind că încă mai adunăm date de la echipele din teren", ne-a explicat Daniela Stroia, purtătorul de cuvânt al societăţii Gospodărire Urbană.
Sesizări şi fotografii cu privire la incidentele neplăcute cauzate de furtună am primit şi de la cititori, care arată cu degetul spre Primărie. "Copacii ăştia sunt, în mare parte, uscaţi. Ar trebui măcar toaletaţi, dacă nu tăiaţi şi plantaţi alţii în loc. Uite-aşa se poate întâmpla o nenorocire. Maşina e tablă, nu e problemă, se repară. Dar dacă se rupe o creangă şi cade în capul cuiva, atunci cine plăteşte? Copacul?", ne-a întrebat un cetăţean, în timp ce fotografiam copacul căzut pe strada Domnească. Omul spune că a făcut în mai multe rânduri sesizări către Primărie privind starea teilor de pe fosta Republicii, dar nu s-a luat nicio măsură. "Trebuie să fii orb să nu vezi că mai au un pic şi cad singuri copacii ăştia. Sunt uscaţi de astă-vară, nu mai cresc nici frunzele cum trebuie. Crengile trosnesc la cea mai mică bătaie a vântului. E normal să cadă, să se rupă. Slavă Domnului că nu a căzut peste vreo maşină în mers, să fie victime", ne-a mai explicat cetăţeanul.
Până la ora redactării acestui articol, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU Galaţi) nu fusese solicitat să intervină în vreun fel.
{gallery}FurtunaCopaciCazuti{/gallery}
Gălăţenii care au crezut că au scăpat de pericolul prăbuşirii copacilor peste maşini după furtuna de duminică noaptea s-au înşelat amarnic, dat fiind că vremea rea a continuat şi luni, dar şi marţi. Iar VÂNTUL PUTERNIC a continuat să doboare COPACI, în Galați. CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.