Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Speranţe din scaunul cu rotile: „Să schimb ceva pentru mine şi pentru alţii”

Pe Neculai Damian l-am găsit în faţa secţiei de votare 65, de la Grădiniţa din Micro 20. Aştepta cuminte în scaunul cu rotile să fie urcat pe scări, până la cabine, pentru că nimeni nu s-a gândit să doteze o grădiniţă de la parter de bloc cu o rampă specială. Soţia sa a cerut ajutor de la membrii secţiei, iar omul şi-a putut exercita dreptul la vot. Neculai Damian are 62 de ani şi este foarte bolnav. A suferit două operaţii, una la Galaţi şi alta la Iaşi. Are diabet şi arterită şi i s-a amputat un picior, dar nu l-a lăsat inima să stea acasă: „Am încredere că prin votul meu pot schimba ceva în bine şi pentru mine şi pentru alţii”. De la cei pe care i-a votat şi-ar dori să aibă mai multă grijă de oamenii bolnavi. „Dăm în jur de zece milioane de lei vechi pe lună pe medicamente. Am făcut rată la bancă pentru operaţie. La Galaţi, am cumpărat tot-tot pentru operaţie. De la mănuşi chirurgicale până la pastile. E greu”, oftează el. Dar parcă  necazurile personale ar fi mai uşor de suportat, dacă ar şti că băieţii şi fata sa ar avea locuri de muncă: „Fata şi unul dintre băieţi sunt studenţi. Am mari emoţii că nu-şi vor găsi de muncă după terminarea facultăţii. Deja celălalt băiat a plecat să muncească în străinătate, pentru că nimeni nu l-a angajat cu carte de muncă. Şi chiar dacă s-ar fi angajat, avem noi salarii din care se poate trăi? Uite, fata mea, deşi e studentă la asistenţi medicali, lucrează la un supermarket. Ia în mână 650 de lei. Ăştia-s bani să poţi trăi?! Mai are şi un copil acasă. De-aia am venit la vot. Chiar sper să se schimbe ceva, măcar pentru ei, dacă nu şi pentru mine”, ne spune omul din scaunul cu rotile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.