În judeţul Galaţi: 40,01 la sută prezenţă la urne, la ora 18.00
Prezenţa la vot la ora 18.00 era în judeţul Galaţi de 40,01 la sută (faţă de 24,42 la sută la ora 14.00 şi 6.63 la sută la ora 10.00), peste media naţională de 36,54 la sută, rezultă din datele centralizate de Biroul Electoral Central. La alegerile parlamentare din 2008, la aceeaşi oră de referinţă, prezenţa la urne la nivelul judeţului nostru era de 33,26 la sută.
Ca participare la vot, judeţul Galaţi se afla astăzi, la ora 18.00, pe locul 11 la nivel naţional. Cea mai mare prezenţă la urne se înregistra la Teleorman (48,92 la sută), iar cea mai scăzută se înregistra în Timiş (26,73 la sută). La nivelul Bucureştiului prezenţa la vot era de 33,37 la sută.
Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile parlamentare, la ora 18.00, a fost de 36,54 la sută.
Citeşte mai multe ştiri despre alegerile parlamentare de la Galaţi în secţiunea specială alocată evenimentului http://www.viata-libera.ro/alegeri-parlamentare-2012.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.