Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Forintul depreciază monedele din regiune

 

Dacă Grecia nu a fost lăsată să intre oficial în faliment, pentru a nu periclita siguranţa euro, se pare că Ungaria nu va avea aceeaşi soartă, ţara vecină aflându-se în aceste zile sub un asediu al speculatorilor, moneda atingând un nou minim istoric, 324 forinţi/euro, iar Trezoreria de la Budapesta fiind nevoită să renunţe la o emisiune de obligaţiuni din cauza costurilor de finanţare prea mari. În ultimele şase luni, costul CDS-urilor maghiare a crescut cu peste 100%, forintul pierzând circa 22 la sută în faţa euro.
Motivul acestei prăbuşiri a vecinilor? Faptul că au înfuriat Bruxellesul după ce au introdus modificări radicale ale constituţiei şi au pus bir pe profiturile imense ale băncilor.
În aceste condiţii, leul a pierdut în doar două şedinţe aproape tot câştigul de săptămânile trecute, cursul euro urcând de la 4,3119 la 4,3398, după ce în 28 decembrie se apreciase la 4,2875 lei. Piaţa s-a deschis ieri direct pe scădere, euro urcând la 4,33 – 4,3320, presiunea pe cumpărarea de valută împingând cotaţiile până la un maxim de 4,3450, la ora 14:00 cotaţiile fiind de 4,3370 – 4,3420 lei.
Situaţia încordată din euro-zonă, a produs creşterea cursului dolarului de la 3,3208 la 3,3796 lei, maxim al ultimului an şi jumătate. La rândul său, francul elveţian s-a apreciat de la 3,5456 la 3,5629 lei.
Decizia de ieri a BNR de reducere a ratei dobânzii de politică monetară de la 6 la 5,75%/an, cu scopul vădit de impulsiona relansarea economică, bazându-se, probabil, pe o stabilitate mai mare a leului, nu va avea efecte semnificative asupra pieţei valutare.
Pe pieţele internaţionale, plasarea euro peste 1,30 dolari a fost doar un foc de paie, ieri moneda unică coborând până la 1,2822 dolari, la aceasta contribuind şi scăderea lichidităţii, băncile europene preferând să îşi plaseze banii la BCE.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.