Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aşii paharului au rămas pietoni

Doi campioni într-un clasament negativ al şoferilor loviţi grav de boala inconştienţei au fost depistaţi în traficul gălăţean, din fericire, înainte să provoace vreo tragedie. Unul dintre ei are 49 de ani şi este din Vânători. Maşina pe care o conducea a fost trasă pe dreapta în municipiul Galaţi, de un echipaj rutier, care a avut surpriza să constate că cel de la volan avea o alcoolemie în aerul expirat de 1,41 la mie.
O valoare apropiată, de 1,20 la mie, avea să "etaleze" şi cel de-al doilea şofer al miniseriei, un gălăţean de 40 de ani. Acesta a făcut cunoştinţă cu poliţia şi cu etilotestul după ce a fost implicat într-o tamponare, pe strada Oţelarilor. Pentru că se afla într-o stare de ebrietate incompatibilă cu orice tentativă de înţelegere amiabilă, a fost nevoie de intervenţia agenţilor rutieri, care i-au deschis şi lui, la fel ca şi primului şofer, dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.