Fără permis, a plecat la plimbare cu mașina
La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Galați a oprit pentru control, pe o arteră din municipiul Galați, un autovehicul, condus de gălățeanul M.V., în vârstă de 43 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei rutiere.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.