Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Șofer mort după ce a intrat cu mașina într-un TIR

Un tânăr în vârstă de numai 24 de ani, din Valea Mărului, și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un TIR încărcat cu cereale. Teribilul accident s-a petrecut pe DJ 251, între Pechea și Costache Negri, pare-se chiar din vina șoferului autoturismului. Polițiștii au susținut, după primele cercetări, că acesta nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga și ar fi pierdut controlul volanului, pătrunzând pe contrasens, de unde venea TIR-ul încărcat cu cereale. Șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din Cerțești, nu a mai apucat să evite impactul frontal, dar a încercat totuși să diminueze forța coliziunii, trăgând de volan. Mastodontul s-a răsturnat pe marginea drumului, iar autoturismul care s-a lovit de caroseria cabinei s-a făcut praf. Șoferul de 24 de ani nu a mai avut nicio șansă, fiind găsit decedat de echipajele de intervenție. Șoferul TIR-ului a scăpat teafăr, polițiștii stabilind că nu consumase alcool și nici alte substanțe înainte de a se urca la volan. În cauză a fost totuși deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia. 


Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de un cetatean Vineri, 3 Noiembrie 2023 07:12 89.136.6.*** Link la comentariu

Sunt pline drumurile tarii de asemenea bizoni.Eu unul,care fac saptamanal drumuri,sunt ingrozit de ei.Bine ca nu a intrat intr-o masina de familie,plina cu copii.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.