Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Accident grav pe DN 25. Șase persoane au fost rănite într-o depășire

Accident grav pe DN 25. Șase persoane au fost rănite într-o depășire

Evenimentul rutier în urma căruia șase persoane, printre care și minori, au fost rănite, două mașini, avariate și traficul serios perturbat a avut loc în cursul serii de vineri, 2 ianuarie, pe raza localității Umbrărești Deal, la intersecția DN 25 cu un drum comunal.

Potrivit primelor informații oficiale, cel care ar fi provocat impactul ar fi fost un șofer de 37 de ani, din județul Vrancea,care se îndrepta spre Tecuci, și care ar fi vrut să vireze la stânga în zona intersecției DN 25 cu DC 58, în comuna Umbrărești. Nu s-a asigurat însă și a acroșat un autoturism care îl depășea în acel moment. Mașina  la volanul căreia se afla un tânăr de 19 ani, din Cuca, a fost lovită în plin de autoturismul condus de vrâncean.

În urma impactului, toate cele șase persoane aflate în cele două mașini, cu vârste cuprinse între 12 și 37 de ani, au fost rănite și duse la spital cu ambulanțele sosite la fața locului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească circumstanțele care au dus la producerea accidentului. 

”Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. De asemenea, la spital le-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a unui eventual consum de substanțe psihoactive”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați în cursul serii la vineri, la finalizarea primelor cercetări la fața locului. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Quaestio Vineri, 2 Ianuarie 2026 21:30 86.124.200.*** Link la comentariu

' ar fi vrut să vireze la stânga ...' fix atunci . Sa fim Seriosi , asta miroase a Sicanare . A vazut ca cel din spate intra in Depasire , si 'masculul' a vrut sa-l Blocheze ...ca asa'i Romanul .

postat de Roman Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 06:09 86.124.202.*** Link la comentariu

Tragic orice accident.Politia doarme in bocanci.In fiecare comuna linie continua si la intersectia de strazi linie punctata.Depasirea interzisa in comune .La Sendreni se merge zici ca e autostrada.

postat de Dorel Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 07:01 86.124.200.*** Link la comentariu

Din cate stiu, depasirea este interzisa in intersectii.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.