Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Finanțări cu fonduri europene, la Tecuci

Municipalitatea tecuceană a anunțat recent închiderea proiectului de creștere a eficienței energetice a Cantinei de Ajutor Social din strada Elena Doamna nr. 2. Investiția, în valoare de aproape 1,2 milioane de lei, a fost finanțată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, scopul fiind reducerea consumurilor energetice din surse convenționale și diminuarea emisiilor de gazelor, prin reabilitarea termică a clădirii. Totodată, are loc reducerea consumului anual cu specific de căldură, asigurându-se confortul ocupanților cu reducerea costurilor de exploatare.
În plus, primarul Lucian Costin a anunțat, vineri, pe pagina sa de socializare, aprobarea proiectului de digitalizare și optimizare a serviciilor oferite cetățenilor, finanțarea de trei milioane de lei fiind obținută prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Conform sursei menționate, odată implementate, măsurile conținute în proiect vor duce la reducerea birocrației în administrația municipală din Tecuci, concomitent cu creșterea vitezei de răspuns din partea primăriei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.