Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alte proiecte din județ, cu finanțare prin PNRR

Printre ultimele proiecte aprobate miercuri, 2 noiembrie de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), ce urmează să beneficieze de finanțare cu fonduri europene prin Componenta 5, ”Valul Renovării”, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se numără și alte șase investiții programate în județ, cu o valoare totală de puțin peste 48 de milioane lei.
Cele mai consistente finanțări revin municipiului Tecuci pentru renovarea integrată a două blocuri de locuințe. Este vorba despre G1, din strada Gh. Petrașcu nr. 54 și E2A, situat pe strada Cpt. Gh. Decuseară nr. 12, valoarea cumulată a celor două investiții fiind de aproximativ 28,73 milioane lei.
Alte două proiecte au fost aprobate spre finanțare la Valea Mărului, fiind vorba despre creșterea eficienței energetice a dispensarelor din cele două sate componente, proiecte estimate la aproximativ 2,97 milioane lei.
Celelalte trei obiective de investiții cu finanțare prin PNRR vizează construiri, modernizări, extinderi, reabilitări și dotări ale unor școli gimnaziale din comunele Băneasa, Brăhășești și Cudalbi, cu valori aproximativ egale, ce totalizează 16,39 milioane lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.