Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Programul Regio Sud-Est, start oficial în cursa de 1,48 miliarde de euro

Programul Regional (Regio) Sud-Est aferent perioadei de programare 2021-2027, cu o alocare financiară de 1,48 miliarde de euro, ce se adresează și județului Galați, a fost lansat în mod oficial marți, 22 noiembrie, în cadrul unui eveniment special dedicat acestor fonduri europene.

Gazdă a evenimentului a fost Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est, lansarea noului program Regio Sud-Est fiind organizată în eleganta Sală a Oglinzilor de la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila.
Lansarea oficială a beneficiat de prezența unor reprezentanți ai Comisiei Europene și ai unor ministere implicate în atragerea de fonduri europene, dar și a reprezentanților administrației publice locale și județene din regiune, ai mediului de afaceri, mediului universitar, ai ONG-urilor - potențiali beneficiari cărora li se adresează noile oportunități de finanțare a unor proiecte.

O schimbare majoră pe care o aduce Regio Sud-Est constă în faptul că fondurile europene alocate prin acest program vor fi în întregime gestionate la nivelul regiunii din care, alături de Galați, mai fac parte județele Brăila, Constanța, Tulcea, Vrancea și Buzău. Programul este construit în jurul mai multor priorități de investiții, menite să răspundă unei dezvoltări echilibrate a județelor din regiune.

Astfel, prin priorităţile de finanţare specifice se numără transformarea regiunii într-o regiune competitivă prin inovare, digitalizare şi întreprinderi dinamice (alocare totală 363,18 milioane de euro), cu localităţi prietenoase cu mediul şi mai rezilientă la riscuri (alocare totală 360,36 milioane de euro), cu emisii de carbon reduse (alocare totală 200,37 milioane de euro) şi accesibilă (alocare totală 236,03 milioane de euro), o regiune educată (alocare totală 88,99 milioane de euro) şi atractivă (alocare totală 177,04 milioane de euro). Pentru intervenţiile dedicate asistenţei tehnice este prevăzută o alocare financiară totală de 62,76 milioane de euro.
Cum se vor aloca pe județe acești bani, care sunt ambițiile Galațiului în cadrul Regio Sud-Est și ce proiecte sunt avute în vedere vă vom prezenta într-un articol viitor.
Foto: Ovidiu Amălinei

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.