Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fonduri europene de 387 de milioane de euro pentru tranziția energetică a Galațiului

Oportunitățile de finanțare prin Planul Teritorial pentru Tranziție Justă, ce pune la dispoziția beneficiarilor din județul Galați nu mai puțin de 387 de milioane de euro, au făcut obiectul unui eveniment de prezentare organizat de Patronatul IMM-urilor Galați, în colaborare cu Consiliul Județean (CJ) Galați, eveniment la care au fost prezenți și specialiști din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Comisiei Europene/ DG Regio.

Acest eveniment marchează trecerea la perioada de implementare a Programului Operațional Tranziție Justă, în cadrul căruia au fost elaborate Planurile Teritoriale pentru Tranziție Justă aferente celor șase județe - Galați, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș și Prahova, cele mai expuse în procesul de trecere la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon. La modul practic, sunt vizate regiunile cele mai afectate de tranziția energetică, precum zonele carbonifere sau industrii energofage, precum industria siderurgică de la Galați.

Se au în vedere proiecte la nivelul autorităților publice, dar cea mai mare parte este orientată spre mediul de afaceri, atât către o serie de întreprinderi mari, cât și IMM-uri.

”Cu o alocare totală de 2,53 miliarde de euro, din care 2,13 miliarde euro fonduri europene, programul sprijină dezvoltarea sustenabilă a antreprenoriatului, pentru a se crea noi locuri de muncă durabile și cu un nivel atractiv de salarizare, în județele cele mai afectate de implementarea măsurilor prin care România își va îndeplini angajamentul de tranziție la neutralitatea climatică. Tranziția la neutralitatea climatică este favorizată în egală măsură și de investiții care îmbunătățesc calitatea vieții și combat sărăcia energetică. Alături de necesitatea alimentării durabile cu energie electrică și căldură a locuințelor, programul va sprijini și extinderea transportului interurban verde”, au precizat organizatorii evenimentului.

Strict la nivelul județului Galați, alocația financiară totală va fi de 387 milioane de euro, sumă ce a fost defalcată pe un set de priorități. Primele ghiduri de aplicare pentru aceste fonduri vor fi disponibile din luna aprilie, după parcurgerea etapei de dezbatere publică.
Care sunt prioritățile și alocațiile financiare, ce proiecte vor fi finanțare și cine vor fi potențialii beneficiari vă vom prezenta într-un articol viitor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Două lumi paralele Vineri, 20 Ianuarie 2023 15:11 109.166.133.*** Link la comentariu

Două imagini puse în oglindă. Coada sărăciei cu gălățenii care ,,implementează'' 25 Kg. de alimente ,,made'' UE, de la Piața 11 Iunie lângă Parcul Rizer și imaginea ,,specialilor'' care dezbat, să ne avem în treabă după 33 ani, Planul teritorial pentru tranziție JUSTĂ.....măi să fie, chiar este just

postat de marr Vineri, 20 Ianuarie 2023 18:09 86.124.201.*** Link la comentariu

Ba Tata ba .... ceva Fonduri pentru Locuri de munca/Fabrica , ceva care sa se produca aici ...nimic ? Din tot ce se produce pe lumea asta - incepand de la Sapun si terminand cu Pasta de dinti - aici la Galati , chiar nu se poate Produce nimic Viabil Economic/pret bun ? Chiar NIMIC ? Cu ce ne ajut

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.