Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cinci imobile din Tecuci, în reabilitare

Municipiul Tecuci va beneficia de 16,36 milioane de lei, fonduri nerambursabile obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cele cinci contracte au fost semnate luni, 30 ianuarie, la Ministerul Dezvoltării și au în vedere reabilitarea unor imobile. Cea mai consistentă investiție se va derula la Școala ”Elena Doamna”, unde lucrările au fost estimate la 8,44 milioane de lei. Celelalte proiecte au în vedere intervenții la alte patru imobile din Tecuci: Grădinițele ”Ion Creangă” și ”Prichindel”, Corpul C7 al Școlii Generale nr. 10 ”Dimitrie Sturdza” și Casa seniorilor tecuceni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.