Lucrări cu fonduri europene în șase comune din județ
Ministerul Dezvoltării finanțează 120 de noi investiții, în 90 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), conform unui anunț făcut, joi, 16 februarie, de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Proiectele, în valoare totală de 348,5 milioane de lei, au fost anterior depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele C5 - Valul Renovării și C10 - Fondul Local din PNRR.
Pentru Fondul Local, în județul Galați au fost aprobate șapte noi proiecte, în valoare totală de 12,55 milioane de lei, depuse de șase autorități locale, pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice (unități culturale, de învățământ și administrative). Două proiecte vizează creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială "Gh. Poalelungi" și la Școala Nr. 1 din satul Chiraftei, ambele investiții în comuna Măstăcani, proiecte similare fiind finanțate și la Școala Gimnazială "Sf. Gheorghe" din Cuca, dar și la Căminul Cultural din Rădești. De reabilitare moderată vor beneficia sediul primăriei din Gohor, precum și Școala Gimnazială Nr. 2 din Barcea și cea din satul Ungureni (comuna Munteni).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.