Consiliul Județean investește la UMS Gănești
Consiliul Județean (CJ) Galați investește în prezent peste 10 milioane de lei pentru modernizarea vechilor pavilioane de la Unitatea Medico-Socială (UMS) din Gănești din nordul județului.
Contractul de proiectare și lucrări a fost semnat cu asocierea PM Construct SRL - Expert Project Team SRL, iar, în acest moment se lucrează la partea de proiectare. De asemenea, în ultima ședință a CJ de joi, 20 iulie, a fost aprobat un proiect de dotare cu mobilier, în valoare de 525.800 de lei, cu fonduri din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Proiectul a fost depus deja la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, partea de cofinanțare fiind asigurată de către beneficiarul investiției.
“După ce am construit o clădire nouă, dotată cu tot ceea ce este nevoie pentru bolnavii cu boli psihice grave care sunt îngrijiți la UMS Gănești, am decis să modernizăm și vechile pavilioane, în cadrul unei investiții de peste 10 milioane de lei, cu fonduri atrase și din PNRR. Se lucrează deja la realizarea proiectului tehnic, astfel încât să începem cât mai curând posibil și lucrările la Pavilionul Central și la Pavilioanele I și II. Nu e singura investiție pe care o facem la UMS Gănești pentru a crea condiții cât mai bune pacienților internați acolo, mulți dintre ei fiind, din păcate, abandonați de către propriile familii. Recent, am aprobat și un proiect de dotare cu mobilier a unității medico-sociale, care a fost depus deja spre evaluare”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ.
În acest moment, la UMS Gănești sunt îngrijiți 129 de pacienți cu boli psihice grave.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.