Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dosar cu şină pentru cheia adăposturilor antiaeriene

În cazul unui conflict armat, populaţia trebuie anunţată prin sistemul de alarmare publică, respectiv prin intrarea în funcţiune a celor peste 150 de sirene din oraş şi a centralelor aferente. Momentan, deşi situaţia internaţională este foarte tensionată, serviciul nu este pe deplin funcţional la Galaţi, Primăria lansând o licitaţie pentru servicii de mentenanţă a dispozitivelor de alarmare instalate pe teritoriul municipiului.

Dacă totuşi sirenele vor suna şi vor anunţa un atac aerian, următorul pas ar fi să intri repede într-un adăpost. Treaba nu este, însă, deloc atât de simplă pe cât pare. Mai concret, trebuie să cauţi cel mai apropiat adăpost marcat cu simbolul A, apoi e nevoie să dai o fugă până la Primărie, ca să găseşti funcţionarul responsabil cu protecţia civilă, căruia să-i ceri cheia de la adăpostul din cartierul tău (să sperăm că nu e nevoie de nu ştiu câte formulare şi de dosar cu şină!), după care să te întorci acasă cât poţi de repede într-un trafic probabil de coşmar şi să te ascunzi în subsol, fericit că ai prins unul din cele vreo 20.000 de locuri disponibile pentru cei 300.000 de locuitori ai Galaţiului. A, asta dacă ai scăpat de cele vreo zece valuri de avioane şi rachete care au trecut peste oraş în timpul ăsta.

Bila albă a zilei se acordă Primăriei Galaţi, care a reuşit în ultimii ani să debaraseze adăposturile de butoaiele cu murături şi să le aducă într-o stare în care să poată fi folosite în caz de nevoie.

Bila neagră revine autorităţilor responsabile cu protecţia civilă, care nu au găsit o soluţie pentru a facilita accesul rapid al oamenilor la adăposturi, în condiţiile în care cheile acestora se află la sediul municipalităţii.

Mai multe din aceeași categorie - BILĂ ALBĂ, BILĂ NEAGRĂ

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.