Cum să te lauzi cu investiţii încă nefinanţate
Un drum care să lege Galaţiul de autostrada A2 la Drajna, prelungit până la Călăraşi, o legătură rutieră între drumul expres Galaţi-Brăila şi viitoarea centură ocolitoare a oraşului, modernizarea a 40 de kilometri din DN 25 Galaţi - Tecuci (până la Tudor Vladimirescu) şi construcţia de la zero a unei noi aripi a Spitalului Judeţean sunt doar cele mai importante proiecte pe care Consiliul Judeţean le-a demarat în ultimele săptămâni, unele dintre ele având indicatori tehnici sau de execuţie care au fost deja aprobaţi. Toate aceste investiţii sunt extrem de necesare Galaţiului, pentru a recupera din decalajul de dezvoltare pe care îl avem faţă de judeţele din vestul ţării.
Bila albă de astăzi merge la Consiliul Judeţean Galaţi, al cărui Departament tehnic a reuşit într-un timp record să pregătească documentaţiile pentru toate aceste proiecte.
Bila neagră se acordă... Consiliului Judeţean Galaţi, care prezintă toate investiţiile ca fiind gata de a începe, deşi o privire rapidă asupra PNRR demonstrează că sunt şanse mari de a avea soarta aeroportului, pentru că nu se află printre priorităţile pentru care Comisia Europeană alocă fonduri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.