Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bilă albă, bilă neagră - Alegerea de la CJ şi decizii controversate pe ISPA

Bilă Albă

Pentru că partidele componente ale ACD, PNL şi PC, au reuşit, în cele din urmă, să îşi stabilească de comun acord candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Galaţi, în persoana Taniei Bogdan, alegerea logică, de altfel, după ultimii patru ani de activitate a acesteia în aceeaşi funcţie, la aceeaşi instituţie. Bila albă se acordă şi pentru că la alegerea variantei câştigătoare a contat mai mult calitatea şi profesionalismul, decât interesele meschine, politice.

Bilă Neagră

Responsabililor care au participat şi contribuit la realizarea planului de lucrări pe proiectul ISPA şi care au fost de acord să se folosească fondurile europene doar pentru  modernizarea conductelor de canalizare, nu şi a celor de apă, de pe aceleaşi străzi.  Rezultatul? Avem străzi în subsolul cărora conducta de canalizare este nou-nouţă, iar cea de apă este "sită" de rugină, străzi deasupra cărora însă deja s-a asfaltat cum se cuvine, pe banii Primăriei, în urma finalizării proiectului ISPA. Ceea ce nu au prevăzut "specialiştii" este că reţeaua de apă va ceda, iar toţi banii alocaţi pentru asfaltări se vor transforma... în apă de ploaie. Argumentele potrivit cărora banii europeni nu ajungeau şi pentru reţeaua de canalizare şi pentru cea apă, aşa că s-a optat ca pe anumite străzi să se repare doar canalizarea, nu stau în picioare; era preferabil să se modernizeze mai puţine străzi, dar complet, decât mai multe, dar cu hibe.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.