Inspiraţia administrativă şi expiraţia politică
Bilă Albă - Primarului Marius Stan care a avut inspiraţia să verifice proiectele lucrărilor de modernizare de pe mai multe şantiere din oraş (dar nu a avut aceeaşi inspiraţie şi să-şi anunţe public această intenţie, astfel încât toată presa să poată asista la inspecţie!), ocazie cu care a descoperit tot felul de inadvertenţe financiaro-logice: proiectantul lucrării de modernizare a străzii Oţelarilor s-a remarcat prin decizia sclipitoare de a moderniza o stradă cu tramvai fără... staţii pentru călători, în timp ce la Grădina Publică o altă minte inginerească a gândit reamenajarea zonei uitând să includă pe lista lucrurilor de făcut fântâna arteziană. În acelaşi context al lucrărilor gen "uite nu-s", aşteptăm cu interes din partea primarului şi prezentarea oficială a raportului de audit pe marginea lucrărilor societăţii Unicom, în cartierul Dimitrie Cantemir.
Bilă Neagră - Tuturor politicienilor apropiaţi liderului PNL Victor Paul Dobre care s-au volatilizat peste noapte după ce numele acestuia a fost legat de scandalul listelor electorale permanente şi care tac acum, demonstrând încă o dată că în politică nu este loc de loialitate, ci doar de... oportunitate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.