Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Interesele, mai presus de lege şi de civilizaţie

Este inadmisibil ca într-un oraş civilizat, în secolul XXI, o mână de concitadini barbari, certaţi cu bunul simţ şi cei şapte ani de acasă, să-şi propună şi, strigător la cer, să mai şi reuşească, punerea la pământ a doi tei aflaţi în buricul târgului. În lipsa unor echipaje ale Poliţiei Locale, care să patruleze în zonă şi să vegheze la liniştea şi ordinea publică, sau a unui sistem de supraveghere video, infractorii şi-au făcut de cap pe Strada Domnească, chiar în centrul oraşului! Interesant este că acţiunea de eradicare a copacilor a stârnit reacţii şi declaraţii contradictorii în tabăra reprezentanţilor Primăriei şi a celor de la Gospodărire Urbană, atunci când cetăţenii au lansat acuzaţii potrivit cărora teii au fost doborâţi din cauza unor interese comerciale! Rămâne de văzut care va fi rezultatul anchetei Poliţiei Locale şi dacă, în final, va plăti cineva pentru actele de barbarism comise săptămâna trecută. Reprezentanţii Poliţiei Locale şi ai Primăriei merită din plin o mare bilă neagră pentru că, se pare, în Galaţi poţi face orice te taie capul. Spiritul civic nu a dispărut la Galaţi! O demonstrează reacţia locatarilor blocului 5U1, care nu au rămas indiferenţi atunci când „entităţi” necunoscute, la prima vedere, au retezat teii din staţia de autobuz de la Universitate. Bunul mers al oraşului depinde, într-o oarecare măsură, şi de locuitorii săi. Reacţia oamenilor, indignaţi şi revoltaţi, obligă, acum, autorităţile să facă lumină în acest caz şi să ia toate măsurile pentru ca asemenea cruzimi să nu se mai petreacă în oraş! Bilă albă locatarilor blocului 5U1 pentru că au luat atitudine!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.