BILA ALBĂ/ BILA NEAGRĂ: Demolarea garajelor şi imaginea pe spaţiul verde
Bila albă pentru hotărârea de nezdruncinat a primarului Marius Stan de a demola garajele şi de a construi în loc parcări şi spaţii verzi. Aş fi tentată să le dau bila albă şi consilierilor locali, care s-au abţinut data trecută de la votul proiectelor de hotărâre ce vizau demolarea, iar acum au venit cu propuneri de îmbunătăţire a investiţiilor ce urmează a fi făcute în urma demolării, însă, din păcate, nu pot să nu fiu susceptibilă. Aceste propuneri, cât or fi ele de bune, pot veni pe fondul spălării păcatelor şi a imaginii pătate. Scandalul a fost prea mare pentru ca aleşii să fi continuat cu abţinerea de la vot. Or, binele nu îl faci, retroactiv, cu gândul de a-ţi repara imaginea, ca să scapi de injuriile celor pe care îi reprezinţi, îl faci pentru că aşa este corect. Oricum ar fi, faptul că în două săptămâni garajele din cele două zone vor începe să fie puse la pământ, cu tot cu chioşcuri, la „Ancora”, iar în loc vor apărea, chiar dacă nu imediat, locuri de parcare, spaţii verzi şi locuri de joacă e un mare pas înainte.
Bila neagră o dăm pentru lipsa trecerilor de pietoni şi amplasarea lor foarte aproape de staţiile de autobuz. Se pare că Primăria şi Comisia pentru siguranţa circulaţiei nu iau măsuri şi nu amplasează treceri de pietoni, dacă nu sunt sesizate. Ba, mai rău, uneori nu le amplasează nici dacă sunt sesizate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.