BILA ALBĂ/ BILA NEAGRĂ: INTERESUL propriu bate ELECTORATUL
Bila albă Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu” pentru implicare în una dintre cele mai stringente probleme ale Galaţiului, respectiv consolidarea Falezei Dunării. În sfârşit, societatea civilă nu numai că dă glas nemulţumirilor referitoare la cum merg lucrurile în Galaţi, dar caută şi soluţii. Asociaţia organizează joi o dezbatere publică la care vor lua parte autorii studiului de expertiză a fenomenului de tasare a Falezei Superioare a Dunării şi a soluţiilor de consolidare a malului, dar la care sunt invitaţi reprezentanţi ai principalelor instituţii din Galaţi şi ai firmelor de construcţii.
Bila neagră merge către traseiştii politici, care au plecat din partidul pe lista căruia au fost aleşi, odată cu intrarea în vigoare a OUG 55. Oamenii şi-au investit încrederea în ei şi le-au acordat votul, poate şi pentru că făceau parte dintr-o anumită formaţiune politică, pentru ca, acum, să îşi trădeze electoratul, în contul intereselor proprii. Astfel, ne scoatem pălăria pentru „Galaţi, oraşul meu!”, dar ne-o punem la loc, pe cap, când vine vorba de oamenii politici din administraţia locală.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.