Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, marcată la Galaţi

Organizaţia Internaţională a Muncii a declarat ziua de 28 aprilie Ziua Internaţională pentru Securitate şi Sănătate în Muncă. Cu acest prilej, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a desfăşurat, între 24 şi 26 aprilie, o serie de acţiuni informative cu angajaţii tineri din judeţul Galaţi. La acest întâlniri au participat 115 persoane. Pe lângă informaţiile legate de securitatea şi sănătatea muncii, inspectorii de muncă gălăţeni au prezentat şi o situaţie statistică a accidentelor de muncă petrecute în judeţul Galaţi.

În acest an, Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă şi Ziua Mondială împotriva Muncii Copiilor (12 iunie) sunt celebrate printr-o campanie comună, cu titlul „Generaţie Sănătoasă şi în siguranţă”. Campania urmăreşte şi conectarea eforturilor de combatere a tuturor formelor de muncă a copiilor, vizând în primul rând muncile periculoase la care aceştia sunt supuşi. Lucrătorii tineri sunt persoane cu vârsta cuprinsă între vârsta de terminare a învăţământului obligatoriu şi cea la care obţin primul loc de muncă (15–24 ani).

Printre companiile gălăţene, ArcelorMittal Galaţi a acordat mereu o importanţă deosebită securităţii în muncă, marcând momentul şi în acest an prin câteva evenimente aparte, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

”Dacă ne comparăm cu trecutul, în ultimii trei ani nu am înregistrat niciun accident mortal -  un nou record - iar comportamentele au început să se schimbe, ceea ce înseamnă că am făcut progrese importante. Dar, în același timp, ne îngrijorează numărul mare de incidente grave înregistrate”, a declarat Bruno Ribo, Directorul General al ArcelorMittal Galați, adresându-se participanților.

Combinatul a organizat în ultimele săptămâni un concurs de cunoștințe pe tema comportamentelor sigure, o întrecere pentru cea mai bună echipă de intervenție într-o situație de urgență simulată precum și campionate de fotbal și volei,  recompensat lucrătorii care au avut cele mai bune idei pentru întărirea siguranței la locul lor de muncă și departamentele care nu au înregistrat accidente și care au raportat alerte de siguranță.




Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.